
Mai multe bănci locale au primit amenzi pentru raportări eronate către Biroul de Credit. Greşelile bancherilor lovesc în mod direct clienţii, care ajung să nu mai poată lua credite.
Anul acesta este primul în care bancherii au primit astfel de sancţiuni. Într-o perioadă în care criza a înmulţit restanţierii la credite, o parte dintre clienţii trimişi în baza de date a Biroului de Credit au ajuns totuşi pe lista neagră fără vina lor. Cardurile de salariu, care generează restanţe odată ce nu mai sunt alimentate, par a fi cel mai important furnizor de „victime”, ca şi debitarea greşită a unor conturi în care clienţii îşi plătesc ratele la credite. Din cauza erorilor comise de bănci, clienţii nu vor mai putea contracta împrumuturi în următorii patru ani. Sute de reclamaţii au fost primite la Protecţia Consumatorului, unele soldate cu amenzi, sancţiuni suplimentare fiind stabilite şi de autoritatea care supraveghează prelucrarea datelor cu caracter personal. În ultimul an, instituţia a amendat patru bănci pentru raportări eronate către Biroul de Credit.
110% a crescut numărul restanţierilor înscrişi la Biroul de Credit faţă de ianuarie 2009
70% din restanţierii de la Biroul de Credit au credite de consum de valori mici şi foarte mici
5 mil. de români au contractat cel puţin un credit bancar
Mai multe bănci au primit anul acesta amenzi, ca urmare a unor raportări eronate făcute către Biroul de Credit. Cei mai afectaţi rămân însă românii care, fără vina lor, devin neeligibili pentru credite în viitor.
Restanţele vechi, dar nesemnificative, rezultate din taxele de mentenanţă pentru cardurile de salariu, amnezia care loveşte unele băncii când trebuie să îşi anunţe clienţii că riscă să ajungă în Biroul de Credit, erorile de sistem, dar şi lipsa de comunicare sunt principalele motive pentru care mai mulţi clienţi ai băncilor locale au ajuns, fără vina lor, pe lista neagră a datornicilor. „Am primit mai multe reclamaţii de la clienţii băncilor. Multe dintre ele s-au dovedit a fi nejustificate, însă unele au fost întemeiate. Cea mai frecventă motivaţie, pentru care am aplicat şi amenzi, este aceea că băncile uită să-şi notifice clienţii cu 15 zile înainte de a-i înregistra în baza de date a Biroului de Credit“, spun reprezentanţii instituţiei.
Amenzi au dat şi cei de la Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP). Millennium Bank, Raiffeisen Bank, Unicredit Ţiriac sau Garanti Bank au primit amenzi în cuantum de până la 2.500 de lei pentru raportări eronate, fapt care vine să confirme faptul că astfel de greşeli sunt comise, deşi băncile evită să vorbească pe marginea acestui subiect. Mai mult, în România există deja câteva procese, intentate de clienţi băncilor, care au fost câştigate în fazele primare şi care acum se află la curţile de apel. Obţinerea unei sentinţe definitive într-un astfel de caz ar reprezenta un precedent ce nu va putea fi ignorat de bănci...more